Trei banci straine si rele de tot
Antena 3 zice cam asa:
Povestea atacului
Atacul a inceput pe 29 septembrie si a durat exact trei saptamani. In prima saptamana, speculatorii au ridicat euro de la 3,67 la 3,98. Nivelul maxim a fost atins pe sase octombrie. Lucurile s-au petrecut atat de repede incat BNR n-a mai avut timp sa calculeze interventia. A inceput sa vanda euro mascat, putin inainte ca in ecranele bancilor euro sa atinga 4 lei. BNR nu stia cu cine se confrunta si nici cat va fi nevoita sa dea din rezerva.
La finalul primei saptamani de interventie cursul coborase abia la 3,8. Iar nebunia parea sa nu se mai termine. In timpul zilei cursul cobora impins de BNR, a doua zi dimineata era din nou sus. Vineri, pe 10 octombrie contraatacul BNR este in impas. A dat atat de multi euro in piata incat limitele bancilor prin care intervine s-au epuizat.
Isarescu ia decizia unei interventii directe. La ora 13:00, la momentul anuntarii cursului de referinta, pe ecranele bancilor apare la vanzare BNR. Cursul scade de la 3,82 la 3,77. BNR amana 20 de minute anuntarea cursului oficial.
A doua saptamana a crizei valutare se incheie fara un castigator clar. Dar Banca Nationala mai avea in maneca un as – foamea de lei. Atuul unei banci centrale in fata unor speculatori care pot pune pe masa mult mai multe miliarde este controlul monedei nationale. Isarescu stia cati lei are in sistem si mai stia ca fara lei nu se pot cumpara euro, deci cursul nu poate creste.
Incepand de miercuri, 14 octombrie, dobanzile pe piata leilor au explodat. Au urcat de la 14% la 25, iar apoi la 60 si chiar 80%. Vinerea trecuta, s-a facut o tranzactie la dobanda record de 150%. Speculatorii au avut nevoie de finantarea operatiunilor iar lovitura finala au primit-o cand s-au dus sa imprumute lei.
Nimeni nu stie exact cat si cine a pierdut. Cel mai vehiculat nume este al unei uriase banci elvetiene, care a provocat deja caderi masive zlotului polonez si forintului maghiar. Putin probabil sa-si fi acoperit pierderile din Romania. Vor mai urma astfel de atacuri? “Daca nu s-au fript suficient… bineinteles”, a incheiat Isarescu.
Care sunt aceste banci?